Blog
Cunoașterea de sine prin artă
De ce avem nevoie de artă?
Semnul artistic este, de fapt, cel mai vechi mesaj păstrat în istoria omenirii. Știm despre generațiile trecute din imaginile ce ne-au rămas, cunoaștem cum au fost comunitățile umane străvechi din obiectele și artefactele ce s-au păstrat de-a lungul timpului. Arta a însoțit în toată vremea omul și natura sa. Prin obiectul de cult, omul s-a așezat în latura sa spirituală, iar latura sa magică s-a sintetizat prin obiectul manufacturat, care a căpătat puterea spirituală necesară echilibrului interior, putere necesară psihicului uman.
Omul a găsit în artă și în expresia artistică un echilibru.
Această stare, izvorâtă din consumul și din producerea obiectului sau a expresiei artistice, a dat posibilitatea omului să-și găsească resursele psihice necesare pentru a trăi și pentru a înțelege mai mult despre sinele său.
Arhetipul de care vorbește Jung are la bază concepte precum eroul, călătoria, moartea, nașterea, învierea. Toate, încă din cele mai vechi timpuri, sunt redate de-a lungul istoriei omenirii prin artă sau prin semn artistic. Hercule, Călătoria lui Ulise, Ghilgameș, Venus din Willendorf, Viața de dincolo de viață – iată doar câteva arhetipuri care sunt întâlnite oriunde pe pământ ca expresie artistică de ordin sculptural, plastic sau literar.
Freud spunea că, pentru ca o persoană să fie considerată echilibrată din punct de vedere psihic, este nevoie de două condiții – să muncească și să iubească. Cred că ambele condiții se pot îndeplini cu adevărat, doar atingând vârful lor de expresie – munca la rang de artă și iubirea plenară. Ambele condiții indicate de Freud au directă influență asupra artei. Arta, cea care este specific umană și din care omul poate înțelege cine este.
Cred că nu este întâmplător că una dintre cele mai importante opere ale lui Paul Gauguin este tocmai un tablou care vine cu un set de întrebări existențiale:
De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?
Cred că nu este întâmplător că lucrări precum Sărutul, Cuminețenia Pământului și Rugăciunea realizate de Brâncuși în 1907, sunt considerate adevărate punți ale omului contemporan către omul arhaic, către omul originar.
Prin ele putem înțelege încă o dată cine și cum suntem.
Arta este un fel de instrument de păstrare a ceea ce îi este necesar omului pentru trăirea sa interioară. Acesta este motivul pentru care expresia artistică se așază atât de ușor în simțurile și în mintea noastră.
Arta ne împlinește interior și, de aceea, în momentul în care suferim, suntem în lipsa a ceea ce avem nevoie, suntem în durere și deznădejde, arta în sine are puterea de a deveni terapeutică și vindecătoare.
